Între 23-27 ianuarie 2023 am vizitat zona Brașov-Sibiu-Covasna:

Întrevedere cu reprezentanții Fundației Comunitare Țara Făgărașului (FCTF), care contribuie la dezvoltarea comunităților urbane și rurale din Făgăraș și zonele adiacente.
Întâlnire cu cei de la Centrul de Biodiversitate Cobor, care are ca scop crearea unei noi zone protejate cu natură sălbatică, de talie mondială, în sudul Carpaților Românești.
Întâlnire cu producători locali din Marpod, Tilișsca, Bradu. Reprezentanți ai Cooperativei Agricole și producători de Telemea de Sibiu IGP - un simbol pentru gastronomia națională și unul din cele 10 produse românești protejate prin indicații geografice, din 2019.
Vizită la Conacul Brukenthal Micăsasa și întâlnire cu Primăria Micăsasa (viceprimar Adrian SUCIU) și arh. Eugen VAIDA, președintele Asociației MONUMENTUM - Coordonator Ambulanța pentru Monumente (2016); Director al The Prince's Foundation (2020); Fellow Ashoka (2021).
Vizită școala Valchid - prima școală „smart ” din județul Sibiu, aflată într-o comunitate defavorizată și inaugurată în octombrie 2022.
Întâlnire cu reprezentanții Geoparcului Carpaterra: un teritoriu de dezvoltare durabilă, un parteneriat între primării, unități de învățământ și ONG-uri, a cărui misiune este dezvoltarea unei comunități din punct de vedere educațional, turistic și socio-cultural, aplicând valorile geoparcurilor internaționale UNESCO.
Vizită la Ferma Mercheașa, un proiect de agricultură integrată care combină tradiția locală de creștere a oilor din rasa țigaie cu dezvoltarea unor plantații moderne de meri și cu turismul durabil.
Discuție despre proiectul EduBuzz, proiect educațional pentru copii și tineri din Augustin, construit într-un spațiu alternativ reinventat: un autobuz.
Întâlnire cu crescători care continuă tradiţia creşterii cailor de rasă lipiţană în Transilvania centrală și care au avut rezultate bune în cadrul a numeroase competiții hipice din țară și străinătate.
Prânz de lucru cu reprezentanții Gastro Local și ai Punctelor Gastronomice Locale din zona Vama Buzăului, cunoscută pentru cea mai mare densitate de astfel de unității din țară.
Întâlnire cu medicii implicați în proiectul „Caravana cu medici”, inițiativă dedicată satelor românești, care își propune să ofere asistență medicală de bază, să popularizeze testele de preventive și să ofere informații medicale persoanelor din mediul rural.
Vizită la Hospice Casa Speranței - Brașov, centrul de servicii de îngrijire paliative integrate, parte din cea mai mare rețea națională ce oferă gratuit servicii specializate pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.
Conferință de presă: ora 11:15, la Hotel Radisson Blu Aurum Brașov (sala Executive Lounge), Bulevardul Eroilor 23, Brașov.
Prânz de lucru cu Grupurile de Acțiune Locală din județele Brașov, Mureș și Sibiu.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului

Am mers astăzi la Fundația Comunitară Țara Făgărașului, unde o mână de oameni au înțeles că ceea ce faci pentru alții înseamnă să faci pentru tine.

Nu știu dacă și-au spus asta unul altuia, dar țin să le-o spun eu. E timpul să înțelegem că a te ajuta pe tine înseamnă să îi ajuți pe ceilalți. Nu se trăiește bine de unul singur, ascunzându-te după garduri și porți închise.

Din ce am înțeles, în zece ani de activitate este prima oară când se întâlnesc cu un parlamentar și asta mă miră în cel mai neplăcut mod cu putință. Probabil, faptul că se luptă cu o birocrație stufoasă și cu o dublă interpretare legislativă care nu face decât să le îngreuneze munca are legătură cu ruptura dintre autorități și lumea reală. Așa că cererea lor de a găsi lideri politici care să îi reprezinte, să îi ajute, să îi înțeleagă e legitimă. Liderii politici din România trebuie să înceapă să respecte oamenii care îi votează și comunitățile care au nevoie de ei.

Ne lipsesc încă spiritul de comunitate și liantul care unește oamenii în așa fel încât să fie mai puternici și, astfel, mai buni. Nici nu cred că suntem conștienți de acest fapt și, în lipsă, trăim fără o busolă a normalității. Am avut o jumătate de veac în care comunitățile au fost distruse sistematic și programatic, urmat de 30 de ani în care nu s-a făcut mai nimic pentru a reveni la o viață normală. Degeaba se construiesc parcuri și străzi dacă nu există dorința de a le păstra, folosi și proteja.

Deseori, autoritățile locale sunt formate din oameni din comunități cărora nu simt că le datoreaza nimic. Iar oamenii din acele localități simt că au nevoie de ajutor, dar nu au în spatele lor puterea comunității pentru a putea răzbi în aceste războaie de uzură. Ne luptăm unii cu alții când ar trebui să construim împreună.

O viață frumoasă e una împărtășită cu ceilalți și dedicată nevoilor celor apropiați. Am fost impresionat de numărul mare de proiecte comunitare la care lucrează acești tineri și cred că Țara Făgărașului are un viitor mai luminos pentru că ei au ales acest drum. Sper ca cei pe care îi ajută să priceapă ce dar au primit și să facă același lucru și să dea mai departe deschidere și colaborare astfel încât oamenii din comunitățile lor să înceapă să se bucure împreună de o viață mai bună.

Cobor - fermă de biodiversitate

E important să vedem și ceea ce e bun în țara asta. Ne-am obișnuit să alegem să ne concentrăm pe ce nu e bine, pe ce nu merge, pe greșeli și pe rele intenții.

Azi am mers la Ferma COBOR, pentru că vreau să pun accent pe ceea ce e bun și funcționează, într-un fel care poate schimba modul în care vedem și înțelegem lucrurile. La COBOR, am văzut cum o fermă concentrată pe conservarea biodiversității și a practicii agricole tradiționale, durabile și prietenoase cu mediul poate deveni un model de dezvoltare rurală pentru Colinele Transilvaniei.

Am văzut oameni pentru care animalele sunt importante și care au ales să le trateze cu respect și cu umanitate. Sanctuarul pentru cai, în care se oferă cele mai bune condiții animalelor bătrâne sau bolnave, e un exemplu demn de urmat peste tot în România. Vă amintiți de celebrul tablou „Car cu boi” al lui Grigorescu? Sunt vaci din rasa Sura de stepă, o rasă arhaică, dispărută din România după anii ’50, pe care cei de la COBOR încearcă acum să o reintroducă în circuitul agro-alimentar românesc. Mai mult, ferma are o crescătorie de câini Ciobănești Carpatini care sunt dați către ciobanii din munți pentru a-i readuce acolo unde le este locul. Și multe, multe alte idei și proiecte care asigură un venit constant pentru opt familii dintr-un sat aproape părăsit.

Se poate, oameni buni! Peste tot avem oameni care dau comunității speranță și putere, care au nevoie de sprijin atunci când vor să dezvolte zone părăsite, care au idei noi și curajoase pentru a reînvia sate aproape dispărute, care cred că există viitor în cercetare și în educație.

Nu am niciun dubiu că România ar putea fi o țară exemplu, un loc în care se poate trăi în condiții excelente și în care respectul pe care ni-l datorăm unul altuia să fie o chestie de normalitate. COBOR - ferma de biodiversitate/biodiversity farm e doar una dintre semințele de care avem nevoie.

Discuție cu fermieri din Marpod, Tilișca și Bradu, reprezentanți ai Cooperativei agricole și producători de Telemea de Sibiu

Am avut o discuție foarte bună și aplicată cu fermieri din Marpod, Tilișca și Bradu, reprezentanți ai Cooperativei agricole și producători de Telemea de Sibiu - un simbol al gastronomiei naționale, unul dintre cele zece produse agroalimentare românești protejate ca Indicație Geografică la nivel european. Este un exemplu bun de proiect de succes, care poate fi urmat și replicat cu mari șanse de reușită, dar este un proiect care are încă nevoie de sprijin. Am strâns în discuțiile cu ei o listă întreagă de probleme pe care le voi pune pe agenda autorităților competente la nivel național și european:

• pe lângă cunoștințele legate de producția propriu-zisă, fermierii au nevoie de sprijin pentru comercializare pentru interacțiunea cu instituțiile de credit

• resursele financiare publice la care au acces sunt foarte limitate – și sunt și mai limitate pentru fermierii mici

• în continuare, există foarte puține linii de creditare în vederea implementării proiectelor cu finanțare europeană

• creșterile de preț la energie fac producția agricolă foarte dificilă

• e nevoie de mai multă promovare în rândul consumatorilor a produselor de calitate astfel încât aceștia să recunoască un produs autentic.

Am auzit din nou un lucru pe care îl aud de ani buni încoace: cele mai mari dificultăți le întâmpină fermierii în relația cu autoritățile statului, exact cu acelea care sunt responsabile de activitatea actorilor privați. Aceste probleme par a fi veșnice, pentru că cei care lucrează în sectorul public nu realizează că trebuie să lucreze îndeaproape cu sectorul privat. Societatea românească este un tot unitar în care privatul și publicul ar trebui să colaboreze pentru bunul mers al economiei și al producției. Nu se poate altfel. Până nu pricepem cu toții această realitate, vom trăi într-un stat în continuare incapabil de a-și deservi cetățenii.

Conacul Brukenthal Micăsasa

Într-o zi în care sărbătorim Unirea Principatelor, trebuie să înțelegem că a ne prețui istoria nu înseamnă doar să participăm la mari festivități anuale, ci să ne îngrijim zilnic de simboluri concrete, care, uneori, riscă să ajungă în ruină. Dacă nu avem grijă de monumente, de semnele trecutului, istoria noastră riscă să rămână o ruină vopsită la ceremonii.

De asta, apreciez foarte mult ceea ce am văzut azi la Micăsasa, în județul Sibiu, pe Via Transilvanica, unde comunitatea, primăria și Ambulanța pentru Monumente încearcă să salveze de la degradare și colaps Conacul Brukenthal Micăsasa, un monument istoric din secolul al XVIII-lea de importanță națională, abandonat și vandalizat încă de la începutul anilor 2000.

Echipa tânără de conducere a primăriei își dorește să redea comunității clădirea. Pentru asta, nu așteaptă pasiv o finanțare care ar acoperi restaurarea și renovarea completă a conacului, ci susține deja, cu resursele limitate pe care le are, intervenții rapide și punctuale pentru a stopa degradarea și a proteja monumentul, în vreme ce este în căutarea unui parteneriat privat care să înceapă investițiile necesare. În plus, și asta cred că este chiar mai important, primarul și viceprimarul au făcut din conacul Brukenthal un obiectiv comun și au dat un sens comunitar întregului demers în așa fel încât să implice și să mobilizeze zeci de voluntari, administrația publică și organizații politice sau civice. Primăria a dezvoltat activități culturale de popularizare a obiectivului și de promovare a produselor locale punând și bazele unui festival care are în centru Conacul Brukenthal și producătorii locali, reușind să dubleze pentru o zi numărul locuitorilor din localitate.

Îl văd ca un exemplu la scară mică de însuflețire a comunității în jurul unui obiectiv și o ușă deschisă spre ce ar însemna să ne propunem, la scară mai mare, obiective care să reconstruiască atât clădiri, cât mai ales legăturile dintre oameni.

Școala din Valchid, comuna Hoghilag

Oamenii contează mai mult decât partidele. Am văzut din nou această realitate ignorată în România cu ocazia vizitei mele în satul Valchid, comuna Hoghilag. Un sat obișnuit din județul Sibiu, unde sărăcia este la ea acasă, cum se întâmplă în multe dintre localitățile mici de la noi, are parte de o școală aproape complet digitalizată.

Contrastul dintre ce am văzut la Valchid și ce văd în alte părți este atât de mare încât nu se poate găsi altă explicație decât capacitatea de mobilizare a oamenilor și a administrației locale. Sunt un critic fervent al administrației noastre locale pentru că, în opinia mea, aceasta poate face mult mai mult pentru cetățeni și poate fi un exemplu de bună practică de la care să înceapă schimbarea. Dar iată că în Valchid avem o școală smart, o grădiniță cu masă caldă, o clădire veche refăcută și eficientizată energetic, solarii cu legume și câte doi pomi pentru fiecare clasă. Să îi felicit pentru ce au făcut pe cei din Valchid ar fi prea puțin.

Urmează alte obstacole și alte provocări, pentru că sper ca primarul comunei să aibă un dialog eficient cu părinții copiilor și să fie o prezență cât mai ridicată la școală. Primăria ar trebui sprijinită acum de Inspectoratul Școlar și de organizații neguvernamentale, să valorifice cât mai bine această investiție și să observe cum evoluează rezultatele școlare. Cred că efortul trebuie să continue, pentru că noi toți avem nevoie ca această poveste de succes să ne demonstreze că dedicația și încrederea în oameni sunt ingredientele necesare pentru o schimbare de substanță a societății.

Vizită Ferma Mercheașa și întrevedere Geoparc Carpaterra

Dacă ieri am văzut proiecte în care administrațiile locale au luat inițiativa, încercând să adune comunitatea în jurul unor obiective, azi am descoperit în județul Brașov și cealaltă față a monedei. În zona Geoparcul Carpaterra, în satul Mercheașa, o mână de tineri care s-au încăpățânat să rămână în sat, cu voință și idei, mobilizează oameni din societatea civilă și trag după ei administrația locală care încă nu are o viziune clară și nici nu pare conștientă de potențialul unui proiect de dezvoltare locală.

Maria si Silviu au ales să investească și să dezvolte în Mercheașa un proiect integrat de activități agricole, turistice și culturale, pornind de la o livadă de meri îmbătrâniți cumpărată de părinții Mariei acum 30 de ani. Au investit, au muncit și acum gestionează 50 de hectare de livadă de măr certificată ecologic cu o investiție inclusiv din fonduri europene în tehnologie inteligentă, infrastructură de producție și depozitare. Au construit o pensiune agroturistică, au peste 1.500 de oi crescute tradițional pe pășunile cu stejari seculari, organizează tururi cu biciclete electrice și vor ca întregul potențial al geoparcului și prezența celui mai vechi stejar din România (Gorunul de la Mercheașa) să fie folosite în sprijinul comunității.

De altfel, tinerii organizează și GorunTrail, o competiție sportivă de alergare care are în centru celebrul stejar - supranumit „bătrânul Carpaților” - care stă în picioare de aproape 1.000 de ani.

Am o mare prețuire pentru tinerii ca Maria și Silviu, pentru că îmbină cu delicatețe tradițiile moștenite, peisajul locului în care au ales să trăiască cu noile tehnologii și nevoile moderne ale tinerilor care au deschidere spre activități sportive ori culturale. Din viziunea lor trebuie să se hrănească și administrația românească pentru a adapta politicile publice și finanțările.

EduBuzz Augustin

Autoritățile din România ar trebui să alerge după oamenii cu inițiativă și să îi roage să împărtășească din experiența și din energia lor. Ministerul Educației ar trebui să fie în fiecare zi la ușa lui Adrian Secal, care să le arate funcționarilor cum se poate pune pe picioare un centru educațional în zona rurală. Un spațiu educațional care să ajute copiii după ce termină orele de curs, dar care să îi primească și pe cei care, din diverse motive, nu au putut merge la școală sau au fost nevoiți să abandoneze.

Adrian a reușit să facă un spațiu destinat activității de după orele de școală din două autobuze scoase din uz. Cu energie și cu inima deschisă, a construit ceva neobișnuit pentru societatea noastră și pentru comunitățile rurale ale României. Este neobișnuit prin raritatea acestui gen de proiect și prin lipsa de interes din partea autorităților responsabile. Adrian a demonstrat că România se poate schimba prin forța oamenilor, dar schimbarea este împiedicată tocmai de cei responsabili și care dețin resursele necesare pentru a o implementa pe scară largă.

Scriu aceste rânduri parțial cu tristețe, parțial cu speranță. Știu că avem nevoie de astfel de proiecte în multe alte locuri, știu că sunt mii de copii care ar avea nevoie de același ajutor și că din cauza incapacității autorităților responsabile nu îl vor primi.

E nevoie de o mobilizare socială la scară națională care să preseze autoritățile să își schimbe modul de a înțelege nevoile societății și să îi facă pe cei responsabili pe hârtie responsabili în mod real. Vă las să vedeți fotografiile cu proiectul Edubuzz, vă invit să îl susțineți și chiar să vă inspirați din munca celor care l-au realizat, pentru a oferi copiilor din alte localități aceleași oportunități pe care le-au primit cei din Augustin, din județul Brașov.

Lipițani identitate locală

Când pasiunea se întâlnește cu hărnicia, lucrurile arată ca la crescătoria de cai lipițani Bartha Ranch & Horse Driving Center pe care tocmai am văzut-o în Chichiș, județul Covasna. Eram curios să văd dacă putem să valorificăm faptul că tradiția creșterii cailor lipițani este, de la finalul anului trecut, recunoscută în patrimoniul UNESCO. Iar România este una dintre cele șapte țări în care se mai cresc în mod tradițional lipițanii.

Am găsit oameni care cresc lipițani de 30 de ani, cu pereții doldora de medalii de la caii campioni pe care i-au îngrijit și crescut și care au performat în competiții hipice. Cu toate astea, cu herghelii care funcționează de 400 de ani, România nu are evenimente în țară unde acești cai să poată fi admirați - ultimul a avut loc acum 12 ani! -, nu avem un hipodrom acreditat și, în general, statul nu colaborează cu oamenii care pun pasiune în creșterea cailor. E o lipsă de interes care face privații să renunțe într-un final îngropați în birocrație excesivă - durează doi ani pentru a primi documentele oficiale care atestă un cal de rasă dintr-o fermă particulară.

Șansa României în a dezvolta acest sector hipic ar fi un parteneriat serios și de durată, bazat pe încredere, între stat (care deține o parte importantă a patrimoniului ecvestru din țară) și privații iubitori de cai. Pasionații care cresc cai în herghelii private sunt mult mai capabili decât statul în a se adapta la sistemul competițional și a aduce astfel valoare în patrimoniul ecvestru. E un domeniu cu potențial de creștere imens, dar nu există încredere între stat și privat, nu avem nicio viziune și nicio abordare structurată pentru acest sector.

Cred că acest exemplu, creșterea cailor lipițani, poate să arate fără eforturi prea mari cum pasiunea se poate transforma într-o sursă de dezvoltare pentru comunități și chiar pentru economia locală în unele zone.

Prânz de lucru cu reprezentanții Puncte Gastronomice Locale Vama Buzăului și vizită PGL ANCA VLAD

A fost o bucurie să mă întâlnesc la Vama Buzăului cu reprezentanții Punctelor Gastronomice Locale din zonă, reunite în asociația Gastro Local. Pentru cei mai puțin familiarizați cu ideea, Punctele Gastronomice Locale înseamnă, de fapt, că în unele gospodării de la sat, înregistrate în această rețea și de autoritățile sanitar-veterinare, puteți merge să luați masa la oameni acasă, iar mâncărurile sunt preparate după rețete specifice zonei, cu produse locale, din ingrediente provenite chiar din fermă sau de la producătorii din zonă. Este o idee bine împământenită în multe alte țări din Europa și apreciată exact de aceia care, atunci când merg în mediul rural, vor să se reconecteze cu tot ce este autentic și specific acelei zone.

Este o inițiativă pe care o urmăresc și o sprijin de mulți ani. În 2008, când eram la Ministerul Agriculturii, am inițiat un cadru legal minim pentru a le permite turiștilor să guste din bunătățile culinare tradiționale locale în gospodării, luând masa în familiile de la țară, fără prea multe complicații administrative pentru cei care ofereau astfel de oportunități. Apoi, din vremea când am fost comisar european pentru Agricultură, îmi amintesc de discuțiile cu Ivan Patzaichin și cu reprezentanții Asociației Mila23 despre cum putem valorifica mai bine, în sprijinul comunităților locale, această bogăție a civilizației rurale. Este o inițiativă excelentă, pentru că alături de peisaje, tradiții, comunități și locuri minunate, mâncărurile autentice, produsele tradiționale, locale, rețetele vechi păstrate încă în sate pot deveni elemente de atracție pentru un altfel de turism, turismul „încet”, pentru cei pregătiți să cunoască, să guste și să redescopere România profundă.

De aceea, este o bucurie să văd că rețelele de Puncte Gastronomice Locale prind rădăcini, iată, nu numai în Delta Dunării, dar și în Brașov și în alte regiuni din țară.

Din păcate, așa cum este cazul și cu alte inițiative private din România, aceste Puncte Gastronomice au apărut acolo unde au fost sprijinite sau măcar lăsate să se dezvolte. Încă o dată, am aflat azi că deschiderea primarilor - așa cum este domnul Tiberiu Chirilaş din Vama Buzăului - şi a autorităților sanitar-veterinare locale spre astfel inițiative este esențială. La Brașov, autoritățile sanitar-veterinare au ajutat localnicii doritori să se poată înregistra și, mai mult, au lucrat la un ghid de bune practici pentru cei interesați. Prin alte locuri, s-au pus bețe-n roate. Altfel, nu pot să îmi explic cum în județul Brașov există zeci de astfel de puncte, în vreme ce în două județe vecine, în Covasna și Mureș, există doar unul.

Pentru a deveni cu adevărat motoare de dezvoltare locală, aceste puncte gastronomice au în continuare nevoie de sprijinul unor autorități competente și deschise la nivel local și național: finanțări ușor accesibile pentru înființarea și dotarea lor din fonduri naționale și europene, un cadru fiscal simplu și eficient, adaptat dimensiunii economice reduse a acestor puncte gastronomice, un cadrul legislativ coerent și stabil care să nu le îndepărteze de esența lor: mâncare bună, din produse locale. Voi transmite ideile colectate azi autorităților naționale responsabile, dar și colegilor din Parlamentul național și, așa cum fac de ani buni, voi păstra acest subiect pe agenda mea de lucru. Succesul punctelor gastronomice locale din Vama Buzăului și împrejurimi se datorează și lui Dorian Lungu, care a devenit o referință pentru cunoscători în acest domeniu, cu experiența și expertiza de organizare pe care le-a acumulat în timp.

Pornesc mai departe cu convingerea că autoritățile publice pot ajuta la dezvoltarea locală doar atunci când se pun în serviciul comunității și găsesc soluții împreună cu inițiatorii privați, la fel cum pot pune frână dezvoltării sau încurca atunci când sunt comode sau nu fac nimic.

Ce am văzut astăzi la Vama Buzăului este o activitate de pionierat, inițiativa unor oameni curajoși care înțeleg cum să pună în valoare tradițiile și patrimoniul cultural și gastronomic local, un exemplu care trebuie făcut cunoscut pentru a fi de ajutor tuturor celor cu inițiative similare din alte județe ale țării.

Cred în acest fel de inițiative pentru că este una dintre cele mai bune căi de a ne reconecta la România profundă și autentică. Pentru mine, și asta înseamnă patriotism.

Întâlnire cu reprezentanții „Caravana cu medici”

Politicienii români trebuie să își schimbe de urgență abordarea în raport cu societatea românească. Să renunțe la izolare și la comportamentele talibane de gașcă politică și să coboare printre oameni. Să vadă ce nevoi au comunitățile, să vadă cine sunt cei care știu să rezolve problemele și să îi ajute să aplice soluțiile care funcționează.

M-am întâlnit la Brașov cu o parte din echipa proiectului Caravana cu Medici și am constatat din nou că oamenii dedicați misiunii pe care și-au ales-o în viață au soluții pentru problemele comunităților în care trăiesc.

Știm de mulți ani că accesul la actul medical în comunitățile mici și vulnerabile nu poate fi asigurat la nivelul necesar. Mai mult, în următorii cinci ani, cu mult peste jumătate dintre medicii de familie care profesează astăzi se vor pensiona. În plus, deschiderea de cabinete de către medicii de familie în localitățile din rural este un deziderat practic imposibil de împlinit din motive economice și sociale.

Și, totuși, oamenii au nevoie de acces la asistență medicală, așa că trebuie făcut de urgență ceva. Spre meritul lor, acești medici, tineri stagiari, studenți la medicină și voluntari care ajută pe partea administrativă au reușit să pună pe picioare un proiect care sub forma unei caravane a străbătut două treimi din zona rurală a României.

Există speranță și există soluții. Trebuie doar să hotărâm că vrem să facem lucruri. Caravana medicilor oferă consultații pe 12 specializări și în unele cazuri chiar și profesori universitari au făcut voluntariat în proiect, în încercarea de a rezolva cazurile mai grave. De aceea, în unele cazuri, prima consultație oferită în caravană a fost de fapt și o nesperată șansă la viață, pentru că medicii au descoperit afecțiuni grave care netratate ar fi însemnat decesul pacientului.

Sper ca autoritățile să înțeleagă rapid de ce e nevoie de aceste proiecte și să investească timp, energie și bunăvoință în acest tip de activități, pentru că e de datoria lor să se asigure că, în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, găsesc soluții pentru cetățenii din localitățile pe care le conduc.

În ceea ce mă privește, îmi e tot mai clar că programul meu se va dedica descoperirii acestor proiecte, promovării lor și dedicației totale din partea mea pentru a le ajuta să ajungă la cât mai mulți factori de decizie care să le preia și să le aplice în cât mai multe locuri din țară.

Le mulțumesc pentru exemplu și înțelepciune medicilor din Caravana cu Medici, după cum le mulțumesc tuturor celor cu care m-am întâlnit în aceste zile și au fost o sursă uriașă de inspirație.

Vizita Hospice Casa Speranței Brașov

E timpul să vorbim despre moarte și suferință în societatea românească. Știu că e un tabu și că excesele de la unele evenimente tragice ascund o spaimă pe care noi, ca societate, am refuzat să o discutăm multă vreme. Dar o viață corectă presupune o înțelegere a dramelor, a suferințelor și a morții în contextul decenței și respectului necesar celor care trec prin momente dificile.

M-am întâlnit cu cei care fac miracole la HOSPICE Casa Sperantei Brasov și am discutat din nou despre ce înseamnă îngrijirea paliativă. Acești oameni fac adevărate minuni într-o societate care refuză să discute despre nevoia de a-i ajuta pe cei care trec prin suferință, cu autorități care fug de astfel de probleme sau le abordează superficial pentru că nu știu ce să răspundă: ei îngrijesc semeni ai lor care trec prin clipe de dramatică suferință.

E momentul ca politicienii și cei care fac politici publice să înțeleagă că e nevoie de decență față de suferință și să acorde toată atenția îngrijirii paliative. E o chestiune literalmente de viață și de moarte morală, iar cele câteva centre dedicate acestei îngrijiri sunt insuficiente. Discuțiile sterile din politica românească ignoră multe dintre nevoile reale ale oamenilor. Un politician decent nu fuge de răspunderea pe care și-o asumă și nu-și părăsește concetățenii, mai ales în clipele lor cele mai grele.

Prânz de lucru cu Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din Regiunea Centru

Este șocant cât de neuniform funcționează și se dezvoltă România, cu aceleași legi și aceleași instituții.

Am discutat azi cu reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL-uri) din Brașov, Mureș și Sibiu și am avut încă o serie de exemple despre cum birocrația, lipsa de asumare și de viziune din partea autorităților publice pun frână inițiativei private și dezvoltării unor regiuni.

Grupurile de Acțiune Locală au fost înființate cu mai bine de un deceniu în urmă, ca parteneriate între reprezentanți ai sectoarelor public, privat și ai societății civile dintr-o zonă rurală sau urbană, și au apărut de atunci în mai toate regiunile României. Obiectivul: identificarea celor mai arzătoare probleme și nevoi de dezvoltare ale unei comunități, chiar de către principalii actori ai acelei comunități și implicarea acestora în felul în care sunt folosite finanțările europene alocate pentru aceste proiecte.

O idee generoasă, aplicată cu succes în toate statele europene, care să încurajeze participarea tuturor actorilor din mediul rural în dezvoltarea respectivei zone, sprijinită financiar din Planul Național Strategic finanțat de Uniunea Europeană. Este un program pe care l-am susținut și în reforma Politicii Agricole Comune europene pe care am propus-o cât am fost comisar european pentru Agricultură, tocmai pentru că este un instrument adaptat nevoilor din România.

Ceea ce trebuie să fie un program flexibil și rapid de finanțare se transformă însă în România într-un monstru birocratic: proiecte selectate de GAL-uri trebuie să treacă printr-o a doua selecție făcută de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, nu există o practică unitară la nivelul acestei agenții în felul în care evaluează aceste proiecte, de multe ori interpretările unor prevederi sunt limitate de nivelul de înțelegere al unui funcționar sau al altuia, în loc să colaboreze cu GAL-urile, AFIR le vede mai degrabă subordonate, cu toate că sunt entități independente. Practic, în implementarea programului, se pierde exact spiritul și sensul lui. În locul unei abordări accesibile și flexibile, așa cum se întâmplă în toate celelalte țări europene în care acest program funcționează cu succes și cu rezultate vizibile pe teren, proiectele și ideile comunităților sunt frânate pentru că nu intră în niște tipare rigide și perimate de gândire birocratică.

Am plecat de la această întâlnire cu o lungă listă de subiecte pe care le voi pune pe masa autorităților competente, atât la nivel european, cât și național, dar nu pot să nu spun, cu regret, că avem un talent fantastic de a ne pune singuri piedică, chiar și atunci când avem la îndemână instrumente gândite să ne ajute, chiar și atunci când există soluții, idei și inițiativă la nivel local. Trebuie să ne facem bine de această boală grea a autorităților publice, care uită, de prea multe ori, că trebuie să lucreze în interesul oamenilor și al comunităților.